Termeni si conditii
Dragi oaspeti,
Dorinta noastra este sa va oferim o experienta de neuitat în hotelul Cautis, din punct de vedere al cazarii, al produselor culinare oferite în restaurantul nostru precum si al celorlalte servicii. Pentru a putea sa va oferim toate acestea, am stabilit o serie reguli de care va rugam, în mod respectuos, sa tineti cont atât în timpul cât si dupa ce s-a încheiat sejurul dumneavoastra în hotelul nostru.
Sosirea ai plecarea
Primirea camerei se poate face începând cu ora 2.00 pm
Eliberarea camerei se va face înainte de ora 11.00
Primirea camerei mai devreme, dar si eliberarea acesteia mai târziu de orele mentionate mai sus este posibila la cerere, iar preturile acestor servicii sunt disponibile la receptie. Poarta hotelului precum si receptia se închid la orele 11.30 pm. Va rugam sa ne anuntati daca stiti ca ajungeai dupa ora 6.00 pm, la urmatorul numar de telefon (0040) 0244/307.800
Copii
Nu exista costuri suplimentare pentru copiii sub 6 ani care stau in camera cu parintii. Va rugam sa ne comunicati atunci când faceti rezervarea daca aveati nevoie de un patut pentru copil. La solicitare serviciu baby sitter.
Programul restaurantului si al barului
Mici gustari va pot fi puse la dispoziaie oricând în timpul zilei.
• Micul dejun se serveste zilnic între 7.30 ai 10.30 am
Prânzul se serveste între 12.30 ai 2.30 pm
• Cina se serveste între 7.30 ai 9.00 pm
• Room Service este disponibil la cerere - pe durata cat Restaurantul este deschis.
Piscina
Piscina si SPA-ul sunt disponibile pentru toti oaspetii hotelului si au urmatorul program: 9:00 am si 7:00 pm
Copiii trebuie sa fie supravegheati permanent de parinti. Veste pentru înot sunt disponibile la receptia centrului SPA.
Modalitati de plata
Cartile de credit MasterCard si Visa sunt acceptate, dar si plata în numerar, cu tichete de vacanta, precum si transferurile bancare.
Rezervare
Pentru a confirma rezervarea avem nevoie de urmatoarele informatii referitoare la cardul dumneavoastra: numarul, data expirarii precum ai ultimele trei cifre de pe verso (Visa sau MasterCard). Ne rezervam dreptul de a pastra un depozit dupa cum urmeaza
• Contravaloarea cazarii pe o noapte, daca rezervarea a fost facuta pentru 1 pâna la 3 nopti
• Contravaloarea cazarii pe doua nopti, daca rezervarea a fost facuta pentru 4 pâna la 6 nopti
• Contravaloarea cazarii pe trei nopti, daca rezervarea a fost facuta pentru mai mult de 6 nopti
Anularea rezervarii
Orice anulare de rezervare se va face numai în scris.
Daca aceasta anulare se face cu mai putin de 10 zile înainte de data la care ati anuntat ca sositi si înainte de ora 12.00 ora locala, se vor aplica cele menaionate în paragraful Rezervare. Nu se vor aplica penalizari daca se va face anularea rezervarii cu cel putin zece (10) zile înainte.
Daca este vorba de o rezervare de cinci camere, sau mai multe atunci anularea acesteia se va face cu cel putin douazeci (20) de zile înainte (înainte de ora 12:00 pm ora locala). În cazul în care nu sositi la data mentionata, se vor aplica cele mentionate în paragraful Rezervare. Nu se vor aplica penalizari daca se va face anularea rezervarii cu cel puain douazeci (20) zile înainte.
Reducerea sejurului
În intervalul de timp în care se poate face anularea rezervarii sau dupa ce a fost primita camera, puteti modifica durata sejurului dumneavoastra, platind contravaloarea unei nopti de cazare, sau 50.0% din contravaloarea cazarii sau a pachetului pentru care ati optat.
Tarife si durata minima a sejurului
Tarifele noastre difera în functie de tipul de camera pentru care optati, disponibilitate, zi si anotimp; la sfârsit de saptamâna si pe perioada verii solicitarile sunt mari. În aceasta perioada si pentru anumite pachete oferite este posibil sa solicitam ca durata minima a sejurului sa fie de doua zile.
Gratificatiile si costurile serviciilor
Gratificatiile pentru personalul hotelului sunt la latitudinea clientilor nostrii si nu vom solicita costuri suplimentare pentru servicii.
Fumatul
La Hotel Cautis nu este permis fumatul în camere sau în spatii publice; exista locuri special amenajate, in restaurant, bar terase si alte spatii în aer liber pe întreaga proprietate. Se va percepe o taxa de salubrizare care este echivalenta cu contravaloarea unei nopti de cazare, pentru camerele în care s-a fumat.
Spatiul de parcare si autoturismele
Parcarea se poate face în locurile speciale amenajate si este gratuita. Desi luam toate masurile de precautie, nu ne asumam responsabilitatea în caz de furt sau de daune pe suprafata proprietatii noastre.
Animalele de casa
La Hotel Cautis este permis accesul cu animale de companie doar in spatiul special amenajat iar aceste se va face cu costul aferent – intrebati la receptie.
Asistenta speciala
Dorinta noastra este sa asiguram cele mai bune conditii persoanelor cu handicap. Marea majoritate a spatiilor din hotelul nostru sunt accesibile si persoanelor în scaun cu rotile. Daca aveti nevoie de asistenta speciala de orice natura, va rugam sa ne anuntati în avans, pentru a putea sa va oferim un sejur cât mai agreabil.
Confidentialitatea informatiilor
Daca ne contactati prin e-mail, fax sau prin intermediul acestui site, ne vom permite sa va contactam în viitor pentru a va trimite materiale si oferte promotionale sau a va informa în legatura cu evenimentele pe care le vom organiza. Nu vom folosi niciodata numele sau informatiile despre dumneavoastra fara sa avem în prealabil acordul dumneavoastra. Veti avea posibilitatea sa ne comunicati daca doriti sa primiti aceste informatii în viitor.
Oaspeti suplimentari
În cazul în care nu ne informati în prealabil, toate tarifele noastre sunt calculate pentru doua persoane. Va rugam sa consultati pagina noastra de rezervari pentru a vedea tarifele pentru oaspeti suplimentari.
Rezervari pentru grupuri
Daca exista solicitari pentru cinci sau mai multe camere, avem nevoie sa ne informati în avans pentru a va putea asista în momentul cazarii. Dorim sa întâmpinam personal membrii grupurilor si sa le oferim cele mai bune servicii. Ne bucuram sa va oferim informatii despre activitatile, evenimentele sau chiar transferul pe care le organizam de la si la aeroport.
Politica de protectie a mediului
Pentru noi reprezinta o permanenta preocupare sa putem sa ne desfasuram activitatea într-un mediu corespunzator si de aceea promovam mereu constientizare celor care ne viziteaza asupra mediului înconjurator. Pregatim personalul nostru pentru a-si desfasura activitatea respectând si protejând mediul înconjurator, iar periodic actualizam acest mod de lucru.
Dispute si reclamatii
Orice controversa, disputa sau reclamatie care ar putea sa apara în urma aplicarii politicii hotelului nostru, va intra sub jurisdictia tribunalului din Bucuresti.
Modificari ale politicii hotelului
Politica hotelului poate fi modificata fara a se face notificari în prealabil. Ultima modificare a avut loc la data de 14 Ianuarie 2010.






